Fiinţa umană geme in tenebre. O văd ca pe o locuinţă in care nu mai străluceşte nici cea mai mică lumină, ca o casă pierdută in ceaţă. Ceva s-a stins in ea. Totuşi focul poate renaşte din cenuşă. Precum un vapor pierdut, omul şi-a pierdut destinaţia şi nu mai ştie ce să facă. Totuşi cunoaşterea, sufocată, poate fi reanimată in sufletul său. Nu trebuie să disperaţi. Cu cat noaptea este mai profundă, zorii sunt mai aproape. Lumea va cunoaşte o renaştere spirituală, un nou tip de om se va dezvolta, iar noi asistăm acum la renaşterea lui.Această renaştere spirituală nu se va produce decat prin noi inşine. Nimeni nu mai poate sta deoparte, căci trebuie să ne renaştem prin noi inşine, renaşterea trebuie să se producă in fiecare din noi. Soarele inimii nu va răsări decat dacă ne umplem de lumină şi această responsabilitate ne revine nouă inşine. Suntem cu toţii elementele edificiului de maine, suntem razele astrului care se va manifesta. Fiecare om este un creator. Dar a vorbi despre viitor este o greşeală. Prezentul este acela care trebuie reânviat, iar ceea ce trebuie să readucem la viaţă este propria noastră fiinţă. Cum să creem o umanitate, dacă nu ieşim mai intai din starea noastră nesigură? Individul este baza societăţii, prin el se operează orice evoluţie şi orice revoluţie. Iată de ce vă lansez o chemare.
Treziţi-vă vă rog. De ce nu indrăzniţi să mărturisiţi că viaţa voastră este monotonă, absurdă, plictisitoare, nu mai are savoare şi aceasta nu este de mirare. Orice bucurie profundă este interzisă inimii destabilizate şi ingrijorate.
De unde vine acest sentiment al efemerului şi al tristeţii, in timp ce viaţa este o sursă infinită de plenitudine? Sunteţi pierduţi, dezorientaţi. A vegeta, a exista fizic şiatata tot nu inseamnă a trăi, ci a aştepta moartea. Cum să te mai simţi atunci in largul tău? Cum să te mai bucuri de existenţă? Repet – este posibil să scăpaţi de coşmarul pe care il luaţi drept realitate. Drumul este aici, in faţa voastră, el nu s-a şters niciodată. El duce de la opacitate la lumină, el este etern. Voi sunteţi aceia care ii intoarceţi spatele. Acest drum se numeşte dharma, religia autentică. El este focul care reânvie vatra, farul din varful stancii agresate de furtună. Mahavira, maestru jain, a spus că adevărata religie este ancora, destinul, refugiul, singura scăpare, oaza omului prins in zbuciumul lumii, al bolii şi al morţii.
Trăiţi nostalgia unei vieţi debordante de bucurie şi de dragoste? Aspiraţi la adevărul care conferă imortalitate? Atunci veniţi, acceptaţi-mi invitaţia. Nu este un mare secret – este suficient să deschideţi ochii. Veţi descoperi un univers nebănuit. Deschideţi ochii, treziţi-vă, priviţi, atata doar. Nimic nu este distrus in om cu adevărat.; el nu a pierdut definitiv busola. Dar, deoarece refuză să vadă, el se crede inconjurat de umbre ameninţătoare. Acoperindu-şi chipul el pierde totul şi devine sărac. Dacă ar deschide ochii s-ar descoperi impărat. Credeţi că aţi decăzut? Vă invit să vă recăpătaţi majestatea, să ieşiţi din visul vostru urat. Infrangerea voastră se poate transforma in victorie, căderea voastră in renaştere, moartea voastră in viaţa eternă. Dar mai intai acceptaţi-mi dragostea. Este tot ceea ce vă pot oferi pe aceste coline liniştite. Doresc să vă ofer ceea ce Divinul a revărsat in mine. Vreau să vă dau tot. Cu cat dau mai mult, cu atata primesc mai mult! Nu este minunat?
Adevărata bogăţie creşte atunci cand o imparţi. Aceea care se micşorează atunci cand o imparţi, nu este deloc o comoară.
Dragostea naşte dragoste şi ura naşte ură. Suntem totdeauna plătiţi cu aceeaşi monedă. Aceasta este o lege absolută. Reţineţi că trebuie să daţi ceea ce doriţi să primiţi. Să nu speraţi să obţineţi iasomie in schimbul mărăcinilor oferiţi de voi.
Eu vă deschid inima, deschideţi-mi-o şi voi pe a voastră, pentru ca intalnirea şi fuziunea să poată avea loc. Atunci, acel ceva care depăşeşte cu mult cuvintele, işi va croi drum intre noi. Astfel se pot face auzite multe lucruri ascunse şi poate fi citit tot ceea ce este scris printre randuri. Cuvintele sunt tragic de insuficiente, dar dacă ascultaţi in linişte, cu mentalul redus la tăcere, ele vă vor vorbi cu putere. Aceasta inseamnă să asculţi cu inima.
Te felicit, e deosebit de frumos, ajunge intelepciunea la inima, iti multumesc pentru iubirea divina care o trimiti si o accept si o compart!E decizia noastra daca vrem sa fim fericiti, deci ar fii culmea sa nu vrem sa ne trezim, deci e timpul sa zicem "Eu ma Trezesc!!!"
RăspundețiȘtergereMihaela Nedelcu, (de peste Ocean)
Multumesc frumos pentru cuvintele alese, multumesc pentru vizita pe blog, multumesc ca mi-ai scris, multumesc !
RăspundețiȘtergere