Deseori vedem oameni cu suflet bun, oameni generosi, oameni ce nu doresc raul nimanui, ci doar un pic de fericire proprie, traind in suferinta, in tristete si multe piedici par a se ridica nemiloase in calea lor.
Nu voi discuta aici despre ce inseamna „bun” si „rau”, nici despre existenta binelui si a raului pe aceasta planeta... Nu intru in teoriile despre pacat, karma sau experienta vietii pur si simplu, ci am sa ma refer doar la motivele pentru care deseori pentru cei buni lucruile nu par a merge prea bine, implinirea in cazul lor nefiind ceva simplu si usor.
Cu siguranta draga cititorule intelegi ce vreau sa spun... Si daca intelegi ti-ai pus si tu macar o data aceasta intrebare: de ce cei „rai” par a cistiga mai usor?
Nu voi discuta nici despre castigul efemer si fals uneori, nici despre faptul ca orice fapta are efectul ei, nici despre plati si rasplati, nici despre ingeri si demoni... ori despre vraji, ori vieti anterioare, ori... poate despre inexistenta lor. Ci doar despre oamenii buni.
Iata cateva motive pentru care oamenii buni, sufera mai rau. Cu siguranta mai sunt si altele...
SENSIBILITATEA – ei au in general un nivel de sensibilitate sufleteasca mai mare. Simt mai mult, si sunt mai empatici – deci se pot pune in locul altei persoane intelegand-o din punct de vedere afectiv – fapt care constituie un plus.
Insa aceasta sensibiliatate si empatie in anumite conditii poate constitui un minus.
Nedorind sa-i faca pe ceilalti sa sufere prefera sa sufere ei, chiar si cand este evident ca dreptatea si adevarul sunt de partea lor. Astfel ei se ranesc pe ei insisi prin „vorbe nespuse”, prin „cedari” si fiind oameni e imposibil sa nu sufere. Emotiile negative nefiind eliminate in mod firesc prin comunicare pot duce la blocaje energetice, la depresii sau haos in destin.
In plus oameni buni se tem sa spuna NU, se jeneaza, chiar daca fiinta lor asta spune – tot din motive de senibilitate. Si astfel ajung in situatii nedorite si deseori nemeritate. Pentru ca nu si-au ascultat VOCEA INTERIOARA.
AGRESIVITATEA – toti oamenii sunt inzestrati de Creator cu o agresivitate naturala, necesara in primul rand pentru autoaparare atat fizica cat si psihica. Aceasta agresivitate la nivel energetic este de fapt o forta vitala necesara vietii, care in trecut folosea la vanatoare si autoaparare. In prezent folosita adecvat se transforma in asertivitate – puterea de a fi tu insuti in orice situatie si de a spune lucrurilor pe nume - iar sublimata in mod constient se poate transforma in forta spirituala, forta de determina mersul lucrurile – desigur, o arma cu doua taisuri...
Deseori oamenii buni isi tin agresivitatea in frau, o reprima din start considerand-o ceva rau, iar tot acest potential energetic natural este tinul astfel in rezerva, blocat. Ei aleg pacea si armonia, si acest fapt este un plus, insa uneori avem nevoie si de agresivitate fie pentru a ne apara, fie pentru a spune lucrurilor pe nume, fie pur si simplu pentru afirmare, adica pentru a fi asertiv.
Oamenii buni ar trebui sa stie ca agresivitatea nu trebuie folosita pentru distrugerea altor fiinte, dar uneori folosirea ei este ceva necesar pe acest pamant, atat pentru aparare, cat si pentru afirmare, altfel campul nostru energetic poate fi afectat. Raspunsul nerostit, vorbele nespuse, se deruleaza de cele mai multe ori autoamat in gand, ducand la blocaje energetice, boala sau intamplari neplacute.
CONSTIINTA – gradul de constiinta mai inalt duce la o moralitate mai inalta. Un om cu o moralitate inalta respecta atat legile spirituale, cat si legile juridice si morale, lucru ce constituie un plus. Insa noi oamenii, avem tendita naturala - mai ales cand nu avem prea multa experienta de viata - de a vedea lumea prin filtrele proprii, adica de a crede ca si ceilalti gadesc si actioneaza ca si noi, fapt care deseori poate duce la erori.
In lipsa experintei de viata, oamenii buni, manifesta deseori o inocenta si o naivitate tipica copiilor. Ei pur si simplu nu-si pot imagina strategiile celor cu o moralitate dubioasa si cu un grad de constiinta limitat, nici nu pot intelege si prevedea modul acestora de a actiona, fapt care duce la situatii in care ei sunt luati prin surprindere, pacaliti, inselati, si raniti de faptele semenilor lor. Intr-un cuvant ei nu-si imagineaza raul si se trezesc pusi situatii neplacute. Totusi cei lipsiti de moralitate trebuie facuti constienti de faptele lor, pentru ca deseori ei... in lumea umbrelor in care traiesc au nevoie de o raza de lumina si de o lectie de viata pentru a putea urca pe scara constiintei spre adevar. Ce adevar? Adevarul obiectiv, divin, cel in care nici o fiinta nu trebuie sa faca rau alteia, nici o fiinta nu trebuie sa raneasca intentionat alta fiinta, ori sa rapeasca un drept al unui semen al sau.
DUMNEZEU – deseori oamenii buni nu stiu sa si-L ia aliat pe Dumnezeu. Nu au incredere in sine si in dreptatea lor, sunt dezorietati si invatati sa-si tot incalce drepturile la bucurie si viata, in plus se tot simt vinovati. Cedeaza deseori in defavoarea celorlalti, simtindu-se vinovati pentru ca isi doresc fericirea. Iar vinovatia lucreaza - daca te crezi vinovat atunci esti - si chiar de ai gresit daca nu stii sa-ti ceri iertare atunci traiesti cu frica, deseori o frica nejustificata.
Nu, dragi oameni buni, e bine sa stiti ca fericirea este ceva firesc. Orice om are dreptul sa o cunoasca. Deci nu va mai invinovatiti pentru tot, nici pentru un zambet, nici pentru o floare ce v-ati facut-o singuri cadou de la un chiosc de pe strada. Uneori oamenii buni interpreteaza gresit dogmele religioase si de cele mai multe ori in necunostinta de cauza - ei judecand doar din auzite – dogme care in opinia mea nu sunt nicidecum in defavoarea fericirii umane, insa... anumiti oameni vad pacatul in tot.
Oamenii buni deseori nu stiu sa apeleze la divinitate prin rugaciune, nu isi imagineaza ca oricum Dumnezeu stie tot, ca ii pot vorbi sincer precum celui mai bun prieten si ca de fapt Dumnezeu e intotdeauna prietenul nostru sincer, al tuturor, ce-L iubesc si apeleaza la bunatatea si puterea Sa miraculoasa.
EMOTIILE – in fond totul se rezuma la emotii. Exista, spun psihologii gestaltisi patru tipuri de emotii ce ne pun in contact cu Sinele – centrul fiintei – aceste emotii sunt:
- furia
- regretul profund
- bucuria exuberanta
- orgasmul – (daca acesta poate fi considerat o emotie! , el fiind mai degraba o stare).
La care eu adaug in mod obligatoriu:
- IUBIREA – cea mai profunda emotie, cand e traita din toata fiinta, ne pune in legatura cu divinitatea din noi.
Exista doau tipuri de emotii – spun tot gestalitistii - ce blocheaza manifestarea primelor, ba mai mult rup legatura cu Sinele:
- frica de pedeapsa;
- vinovatia – din care decurge in mod firesc prima, adica frica.
As mai adauga aici, frica de necunoscut, frica de viitor si necredinta in faptul ca Dumnezeu este BUN si NE IUBESTE asa cum suntem si ne iarta de orice fapte daca ii cerem iertare – fie ca le numim in mod religios „pacate”, fie ca le numim greseli karmice, sau pur si simplu rautati, ori imoralitate.
Cum bine stim, Dumnezeu nu este deloc strain de alcatuirea fiintei umane, EL ne-a dat liberul arbitru pentru a experimenta, pentru a gresi si invata din greseala, ne-a dat puterea constiintei pentru a intelege si a urca treptele scarii spre salasul Luminii si al indumnezeirii umane, ce ne desparte de suferinta.
Oamenii buni ar trebui sa stie ca FERICIREA este de asemenea UN DAR, dat de divinitate omului creat sa vietuiasca pe Pamant. El ne-a dat florile in mii de culori, cerul albastru si verdele pur al ierbii pentru a ne bucura, El ne-a dat sensibilitatea, agresivitatea, constiinta si indumnezeirea pentru a NE INTELEGE PE NOI INSINE SI PE CEILALTI dar si pentru a LUPTA. Pentru ca viata este o lupta, si orice lupta ne intareste spiritul si ne apropie de sinele nostru adevart, de divin.
DISPERAREA este cum bine spun dogmele bisercesti – „un pacat”, sau altfel spus o dezertare de la lupta cu viata, de la credinta in bine si in puterea iubirii si a divinitatii.
EL ne-a dat IUBIREA, emotie ce trebuie s-o cunoasca orice fiinta umana pentru a evolua. Insa iubirea pe linga placere si bucurie este si lectie, o lectie de care omul nu trebuie sa se teama. Iubirea este LECTIA ECHILIBRULUI dintre libertate si datorie, dintre zambet si lacrima, dintre sacrificiu si iubirea de sine, dintre iubirea de sine si iubirea de ceilalti.
Din iubire un om are datoria de a invata un alt om despre viata, din iubire un om are dreptul sa spuna adevarul celui ce l-a ranit si sa-si apere fericirea sa, din iubire suntem datori a arata calea spre Lumina celor aflati inca in intuneric, iar asta presupune uneori un adevar care doare.
Insa tot din iubire avem si datoria... de a da celorlalti libertatea de a urma calea sau nu - deci de a nu judeca - pentru ca liberul arbitru este un dar divin si in fond... fiecare fiinta are drumul sau, calea sa, si propria sa carare ce urca spre SINELE sau cel mai inalt, DIVINITATEA din Sine, divinitate ce se va uni intr-o zi cu Dumnezeul Intreg din care a plecat.
