Existenţa noastră este asemănătoare mişcării pendulei, a succesiunii zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. Omul trăieşte o viaţă de zi şi o viaţă de noapte, o viaţă pământeană şi una spaţială sau spirituală. Ziua, omul este conştient de lumea fizică înconjurătoare, prin intermediul corpului său fizic. Noaptea, entitatea spirituală, înconjurată de perispirit, părăseşte acest corp fizic şi se depărtează mai mult sau mai puţin de el, după cât este de evoluat. Duhul străbate spaţiile, se întâlneşte cu fraţii destrupaţi sau întrupaţi, se consultă, întreabă şi se instruieşte. Aşadar noaptea îşi trăieşte viaţa spirituală, de spirit eliberat de trupul său, în care totuşi este captiv, legat fiind de el prinţr-un fir asemenea unui balon legat prin cablu de pământ. în înalta Ei înţelepciune, Divinitatea a înţeles că e nevoie ca spiritul întrupat să se elibereze puţin noaptea, după atâtea ceasuri de temniţă în trup. Entitatea spirituală n-ar putea să rabde în temniţa trupului său zeci de ani, cât durează o viaţă de om, de aceea Divinitatea a orânduit odihna trupului în timpul nopţii, ca şi odihna pământului şi a vegetaţiei în timpul iernii. Noaptea, în timpul evadării sale, spiritul e conştient de lumea spirituală, ca şi de cea fizică, prin întregul său corp spiritual, prin perispirit. El vede, simte, aude atât în lumea fizică a Pământului, cât şi în lumea invizibilă, spirituală a acestuia. Conştiinţa spiritului şi impresionabilitatea corpului planetar este mai mare când spiritul se găseşte în afara trupului, în patria sa spirituală, decât atunci când stă afundat în materia fizică a trupului său, care îi reduce din vibraţie şi deci din sensibilitate.
Eliberat de corpul său fizic, spiritul poate umbla prin dormitor, trece prin ziduri, uşi şi ferestre, călătoreşte prin împrejurimi, ori la mari distanţe, pentru a vizita locuri şi prieteni pământeni, parcurgând aceste spaţii cu o viteză deosebit de mare. Entitatea spirituală aproape că nu cunoaşte timp şi spaţiu, ea deplasându-se cu o viteză ce depăşeşte viteza luminii. Am putea spune că ea străbate spaţiile ca şi gândul. Doreşte să meargă la Paris; când a gândit să plece, se pomeneşte că a şi ajuns, putând înconjura pământul în câteva secunde.
Călătorind prin spaţii, prin atmosfera planetară a pământului, spiritul se poate întâlni cu prieteni de pe pământ, al căror corp fizic se află în somn, sau îi poate întâlni pe iubiţii săi destrupaţi, care au părăsit complet corpul fizic. Se pozate întâlni cu entităţi spirituale mai evoluate decât el, duhuri de la care poate afla cunoştinţe noi. în timpul peregrinării sale, poateţ lega prietenii noi, asistă la conferinţe spaţiale, ori meditează asupra unor proiecte sau probleme, pe (ţâre acum, având o conştiinţă superioară, le va rezolva cu uşurinţă, şi la deşteptarea din somn va descoperi cu mirare dezlegarea problemei pe care în ajun nu o putuse soluţiona. De exemplu, un medic nu a reuşit să stabilească diagnosticul unei boli; în starea de spirit liber o vede clar, şi la deşteptare cunoaşte precis natura bolii^ pacientului său. în stadiul actual de evoluţie, omul nu a ajuns la gradul spiritual în care să-şi amintească perfect trăirile şi experienţele avute în lumea spaţială, în timpul somnului trupului său. Foarte rari sunt oamenii, de diferite grade de cultură şi categorii sociale, cu minunatul dar de a-şi aminti aproape exact ceea ce au văzut, simţit şi auzit noaptea, în peregrinările lor spirituale. Majoritatea oamenilor nu-şi amintesc absolut nimic, un număr restrâns îşi aminteşte confuz şi neclar câteva fapte fără legătură între ele, clişee din care nu rezultă nici o concluzie. Cauza necunoaşterii activităţii nocturne a spiritului uman se datoreşte prezenţei corpului vital şi mai ales a materiei sistemului cerebral.
Corpul vital rămâne totdeauna în trap, ca să-1 conducă în timpul când stăpânul pleacă în călătorii de studii prin sfere cereşti. Aşadar el nu participă la înregistrarea panoramică a activităţii intelectuale a fiinţelor din spaţiu. Spiritul, revenit în corpul fizic, suferă un fel de întunecare a memoriei sale, uitând cele petrecute în timpul nopţii. O ceaţă, o nebuloasă se lasă şi acoperă memoria sa. Din această cauză, o dată intrat în cuşca sa, nu mai are limpezimea ideilor sale; ca atare, nu le poate proiecta cu fidelitate pe celulele cortexului, pentru a şi le pune în vibraţie şi reaminti în timpul zilei.
Aşa se întâmplă cu majoritatea oamenilor. însă există cazuri când în vederea evoluţiei şi a realizării unei misiuni deosebite, marele întrupător, lucrează, contribuie ca vehicolul vital al entităţii spirituale pe care îl întrupează la o nouă viaţă terestră, să fie în unele zone, oarecum incomplet sau cu orificii. Prin aceste mici spărturi, spiritul acestor oameni va avea posibilitatea să transmită, corpului fizic adormit, imaginile şi ideile culese în spaţiu.
In fine, există oameni care pe lângă faptul că au corpul vital cu mult mai subţire şi cu mai multe spărturi, mai au şi un corp fizic delicat şi sensibil. Spiritul lor, foarte evoluat,' are atâta forţă de manifestare şi vitalitate, încât suplineşte ceea ce lipseşte din puterea de conducere a corpului vital.
Asemenea oameni pot cu uşurinţă proiecta pe cortex tot ce au aflat, auzit şi văzut în timpul nopţii. Nu numai că ei îşi amintesc experienţele din viaţa lor nocturnă, dar au posibilitatea să vadă în lumea fizică şi apoi, fixându-şi atenţia în lumea invizibilă, văd şi aud ceea ce este inaccesibil altora. Aceşti oameni, foarte rari, deşi sunt în trup, deşi sunt în stare de veghe, pot trăi şi în alte lumi, dincolo de cea terestră. Pentru ei nu mai există actul morţii, la ceasul cel mare dezbrăcându-şi definitiv haina trupească, părăsesc conştient lumea terestră, pentru a se reîntoarce în patria lor eternă, între iubiţii lor, în sferele lumii spirituale.
Această stare excepţională este urmarea unui şir de vieţi trăite în renunţări, în ceea ce priveşte fascinaţia vieţii omeneşti. Aceşti oameni s-au condus cu înţelepciune, înţelegând că totul e efemer în viaţa pământească. Aceste entităţi spirituale au absolvit şcoala vieţii terestre cu mare vrednicie, urcând zeci de trepte spirituale într-o singură viaţă, pe când alţii, pentru aceeaşi ascensiune, au nevoie de zeci de vieţi trupeşti. Oricine poate ajunge la aceste stări fericite, dar îţi trebuie voinţă, ca să duci o viaţă conformă planului divinului Creator. Să iubeşti, să ajuţi în tot momentul, să te mulţumeşti cu ceea ce ţi-a dat destinul şi să nu te mai preocupe problemele lumeşti. Somnul reglementar, alimentaţia vegetariană, purificarea, rugăciunea la tot pasul, dar mai presus de toate -iubirea faţă de tot ce a creat Tatăl, te duc sigur la aceste stări şi grade evolutive. Ei, dar cine o poate face? Greu, foarte greu ca omul să se smulgă din noianul plăcerilor şi poftelor vieţii pământeşti; şi
totuşi, repet, e posibil. într-adevăr, există în lume o lege a obişnuinţei, care poate ajuta oricărui om la realizarea atingerii unui scop. Totul e să vrei.
Făcând'exerciţii zilnice, cu consecvenţă şi la anumite ore stabilite, poţi să ajungi, cu ajutorul Cerului, la rezultate uimitoare. E posibil, dar pentru aceasta se cere mai întâi o moralitate desăvârşită, o credinţă profundă şi o înclinare neţărmurită de a face binele în jurul tău. Cel ce nu va avea aceste prealabile dispoziţii sufleteşti, să nu se apuce de aceste exerciţii. Saltul sufletului său va fi prea puternic şi îşi va pierde noţiunea realităţilor. Mintea acestui om se va tulbura şi va deveni un dezechilibrat mintal şi chiar mai rău.
Aşadar, atenţie! Nu vă angajaţi pe căi necunoscute. Ştii de unde pleci, dar nu ştii unde vei ajunge. Pentru asemenea oameni este preferabilă evoluţia normală - firească, înceată dar sigură -care îi duce la stări gradate şi conştiente ale spiritului. Marii asceţi indieni şi tibetani ajung, prin viaţa lor austeră şi consacrată exerciţiilor spirituale, să părăsească vehicolul lor fizic, parcurgând mari distanţe. Acolo pot să-şi creeze un alt corp material, prin care se manifestă, se arată şi vorbesc cuiva, şi apoi, dematerializându-se, se întorc, precum fulgerul în trupul lor. Asemenea mari spiritualişti, numiţi yoghini, pot să meargă deasupra apei, pot să stea în mijlocul flăcărilor, fără ca un fir de păr să ardă de pe trupul lor; pot să se ridice cu trupul lor în spaţiu, şi ca un aeroplan, să treacă peste lacuri, munţi şi păduri; pot să se facă nevăzuţi, dematerializându-şi propriul lor trup, şi refăcându-1 apoi în altă parte. Dar niciodată nu fac aceste fenomene ca demonstraţie ostentativă marelui public, ci numai pentru a-şi încredinţa ucenicii. Mici şi uşoare evadări ale spiritului din temniţa sa se petrec la oricare dintre noi, dar numai în caz de boli grave, când tiranul nostru, trupul, a slăbit încât forţele sale s-au redus şi nu mai are tăria de a reţine sufletul în interiorul său. Atunci, spiritul călătoreşte departe, prin alte oraşe şi ţări, şi se arată celor dragi, sub forma unui om de ceaţă, a unei fantome. De asemenea, în preajma morţii sau imediat după moartea trupului, entitatea spirituală pleacă în depărtări şi se arată la iubiţii săi, ori la cel căruia
i-a făgăduit în timpul vieţii că i se va arăta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu