""Trãieşte total, trãieşte cu pasiune... În felul acesta fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viaţã se transformã într -o înşiruire de clipe aurite. O astfel de fiinţã nu moare niciodatã, cãci atingerea ei seamãnã cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbã în aur.
Nu eşti niciodatã mulţumit cu ceea ce eşti şi cu ceea ce ţi-a dãruit existenţa, deoarece atenţia ta se îndreaptã întotdeauna spre altceva. Ai fost plasat acolo unde natura nu a plãnuit sã fii. Nu te îndrepţi spre realizarea propriului tãu potenţial. Tu încerci sã fii ceea ce vor alţii sã fii, însã acest lucru nu te va putea mulţumi niciodatã. Iar când apare nemulţumirea, logica iţi spune: "Poate cã ceea ce ai nu este suficient; strãduieşte-te sã obţii mai mult!" Atunci încerci sã obţii mai mult, începi sã cauţi. Şi toatã lumea apare cu o mascã zâmbitoare, toatã lumea zâmbeşte fericitã, astfel încât fiecare vrea sã-i pãcãleascã pe toţi ceilalţi. Şi tu porţi, la rândul tãu, o mascã, astfel încât ceilalţi cred cã eşti ceva mai fericit; iar tu, la rândul tãu, ai impresia cã ei sunt mai fericiţi. Iarba pare a fi mai verde în curtea vecinului. El priveste însã iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mlãdie, mai frumoasã. Acestea sunt iluziile pe care le creeazã distanţa. Când te apropii însã mai mult, începi sã vezi cã nu este chiar aşa. Dar oamenii rãmân la distanţã unii de alţii. Chiar şi prietenii, chiar şi iubiţii, se ţin unul pe altul la distanţã; o apropiere prea mare ar fi periculoasã, s-ar putea ca ei sã vadã ceea ce eşti în realitate. Iar eroarea îşi are sursa în chiar modul în care pui problema, astfel încât - orice ai face - nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de mulţi bani: îţi vine imediat ideea cã banii reprezintã cauza fericirii. Priveşte la acest om! Cât de fericit pare sã fie! Aşa ca alergi dupã bani. Un altul este mai sãnãtos; alergi dupã sãnãtate! Un altul face altceva şi aratã foarte mulţumit - îl urmãreşti! Dar de fiecare datã e vorba de celãlalt...
Societatea a aranjat lucrurile astfel încât sã nu îţi pui niciodatã problema propriului tãu potenţial. Şi toatã nefericirea provine din faptul cã nu eşti tu însuţi. Fii doar tu însuţi şi toatã nefericirea şi toatã competiţia cu ceilalţi dispare; nu îţi mai pasã cã alţii au mai mult, cã nu eşti tu cel care are mai mult. Dacã vrei ca iarba sã fie mai verde, nu are rost sã priveşti în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba sã fie mai verde!
Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru cã nu le-am privit niciodatã cu adevãrat, nu ne-am îndreptat niciodatã atenţia asupra lor pentru a vedea ce sunt ele în realitate. Încercaţi sã creaţi numai lucruri frumoase, nu aduceţi la viaţã nimic urât. Nu aveţi prea mult timp şi nu aveţi nici multã energie de pierdut. Având o viaţã atât de scurtã, având o sursã de energie atât de micã, este pur şi simplu stupid sã o pierdeţi în tristeţe, în furie, în urã, în gelozie. Folosiţi-vã energia în iubire, folosiţi-o în actiuni creatoare, în prietenie, în meditaţie; îndreptaţi-vã spre ceva care sã vã înalţe. Şi cu cât vã înãlţaţi mai mult, cu atât întâlniţi mai multe izvoare de energie care stau la dispoziţia voastrã. Depinde numai de voi.
Omul poartã încã în el multe instincte animalice: furia, ura, gelozia, posesivitatea, şiretenia. Tot ceea ce a fost condamnat în interiorul omului pare sã aparţinã unei pãrţi inconştiente foarte profunde. Iar scopul alchimiei spirituale este acela de a produce eliberarea de întregul trecut animalic. Dacã nu se va elibera de acest trecut animal, omul va rãmâne divizat. Trecutul animalic şi calitaţile umane nu pot coexista, deoarece calitãţile umane reprezintã tocmai opusul celor animalice. Deci tot ce poate sã mai facã omul este sã cadã în ipocrizie. În ceea ce priveşte comportamentul lui formal, omul se conformeazã idealurilor umane de iubire şi adevãr, de libertate, neposesivitate şi compasiune. Toate acestea reprezintã însã numai un strat foarte superficial, iar animalul ţinut ascuns se poate ivi la suprafaţã în fiecare clipã; orice întâmplare îl poate face sã aparã. Însã, indiferent dacã apare la suprafaţã sau nu, conştiinţa interioarã este divizatã. Aceastã conştiinţã divizatã a facut sã se punã întrebarea: cum ar putea individul sã devinã un întreg armonios? Acelaşi lucru este însã valabil şi în cazul societãţii: Cum putem transforma societatea într-un întreg armonios fãrã razboaie, fãrã conflicte, fãrã clase sociale; fãrã separare pe criterii de culoare, religie, castã sau naţiune? În loc sã gândim în termeni de revoluţie şi sã schimbãm societatea, structura ei, ar trebui sã ne punem mai serios problema meditaţiei şi a transformãrii individului. Aceasta este singura cale ce poate duce la dispariţia tuturor diviziunilor existente în cadrul societãţii. Însã ele trebuie sã disparã din interiorul individului. Iar acest lucru este posibil.
Fii plin de neprevãzut şi mereu schimbãtor. Nu te împotrivi schimbãrii şi nu înceta niciodatã sã fii imprevizibil; numai atunci viaţa poate fi o permanentã bucurie. În momentul în care ceea ce faci este previzibil, ai devenit un robot. Acţiunile unei maşini pot fi prevãzute. Ea este astãzi la fel ca ieri şi tot aşa va fi şi mâine. Este neschimbatã. Numai omul are calitatea de a se schimba în fiecare clipã. În clipa în care încetezi sã te schimbi, într-un mod foarte subtil ai şi murit.
Riscã tot ce ai! Fii asemenea unui jucãtor! Riscã totul, deoarece clipa urmãtoare ar putea sã nu mai vinã, aşa cã de ce sã îţi pese? De ce sã te intereseze? Trãieşte intens, trãieşte plin de bucurie. Trãieşte fãrã teamã, trãieşte fãrã sã te simţi vinovat. Trãieşte fãrã sã îţi fie fricã de iad şi fãrã sã doreşti raiul. Trãieşte pur şi simplu.
Fiecare greşeala este o ocazie de a învãţa. Totul este sã nu comiţi aceeaşi greşealã în mod repetat - ar fi o prostie... Însã comite cât mai multe greşeli noi de care eşti în stare; nu trebuie sã-ţi fie teamã, cãci acesta este singurul mod în care natura îţi permite sã înveţi.
Fiecare este atât de nefericit încât vrea sã gãseascã o explicaţie acestui fapt. Iar societatea v-a dat pentru asta o strategie foarte bunã: faptul de a judeca. Mai întâi te judeci, desigur, pe tine însuţi în legãtura cu toate lucrurile. Nici o fiinţã nu este perfectã şi nici un om nu poate fi vreodatã perfect, deoarece nu existã perfecţiune; prin urmare, faptul de a judeca este foarte uşor. Tu eşti imperfect şi existã o serie de lucruri care dovedesc aceastã imperfecţiune. Şi atunci te înfurii, te ridici împotriva ta şi împotriva întregii lumi: "De ce nu sunt perfect?" dupã care priveşti spre ceilalţi, încercând sã regãseşti aceastã imperfecţiune în fiecare. Şi doreşti sã-ţi deschizi inima, deoarece pânã nu o deschizi, viaţa ta va fi lipsitã de orice celebrare, va fi aproape moartã. Însã nu poţi sã faci acest lucru direct. Trebuie sã distrugi mai întâi în întregime acest mecanism. Deci, în primul rând: nu te mai judeca pe tine însuţi. În loc sã te judeci, începe sã te accepţi pe tine însuţi cu toate imperfecţiunile, cu toate slãbiciunile, cu toate greşelile şi eşecurile. Nu îţi cere sã fii perfect. Aceasta înseamnã sã ceri ceva ce nu este cu putinţã; te vei simţi frustrat. La urma urmei, eşti o fiinţã omeneascã.
bizonul în super-bizon, pentru a face bizonii religioşi sau virtuoşi. Nici un animal nu este preocupat de vreun ideal uman. Cu siguranţã cã bizonii râd şi întreabã: "Ce vi s-a întâmplat? De ce nu puteţi fi pur şi simplu voi înşivã? Ce nevoie aveţi sã fiţi altcineva?" Primul lucru este aşadar acela de a te accepta, în mod profund, pe tine însuţi.
Pãrinţii au crezut întotdeauna despre copii cã sunt proprietatea lor şi cã aceştia trebuie sã le fie întrutotul asemãnãtori, sã îi copieze întocmai. O copie este însã lipsita de orice frumusete, iar existenta nu apreciaza aşa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original. Trebuie sã îţi ajuţi copiii sã creascã, astfel încât sã te depãşeascã. Trebuie sã îi ajuţi sã nu te imite. Adevãrata îndatorire a pãrinţilor este aceea de a-şi ajuta copiii sã nu îi imite. Copiii sunt tentaţi, prin însãşi firea lor, sã imite. Şi pe cine ar putea imita? Pãrinţii sunt cei mai apropiaţi. Pânã acum pãrinţii au apreciat foarte mult faptul cã propriii lor copii le seamãnã. Tatãl se simte mândru cã fiul sãu îi seamãnã. Iar viaţa copilului este pierduta, el nu este dorit aşa cum este el de fapt. Datoritã acestei concepţii greşite, de a fi mândru de copiii care te imitã, am creat o societate în care toatã lumea imitã.
Aminteşte-ţi în permanenţã sã nu faci niciodatã compromisuri. Compromisul nu îşi gãseşte nici un loc în viziunea mea. Puteţi întâlni mulţi oameni nefericiţi, datoritã faptului cã au facut întotdeauna compromisuri, iar acum nu pot sã îşi ierte acest lucru. Ei ştiu cã ar fi trebuit sã îndrãzneascã, însã s-au dovedit a fi laşi. Ei şi-au pierdut respectul de sine, s-au devalorizat în propriii lor ochi. Acesta este rezulatul compromisurilor. De ce trebuie sã facem compromisuri? Trãiţi, în aceastã micã viaţã, cât mai total posibil. Nu vã fie teamã sã mergeţi pânã la capãt. Nu puteţi fi mai mult decât totali - aceasta este ultima linie. Şi nu faceţi nici un compromis. Întreaga minte va pleda în favoarea unui compromis, deoarece aşa am fost crescuţi, acesta este modul în care am fost condiţionaţi. "Compromis" este unul dintre cele mai urâte cuvinte ale limbii. El înseamnã "eu pun o jumãtate, tu pui cealaltã jumãtate; eu mã ocup de o jumãtate, tu de cealaltã." Oare de ce? Atunci când totul se aflã la dispoziţia ta, atunci când poţi sã alegi dacã sã mãnânci prãjitura sau sã o pãstrezi, de ce sã faci un compromis? Îţi trebuie doar puţin curaj, puţinã îndrãznealã, însã numai la început. Odatã ce ai experimentat frumuseţea faptului de a nu face compromisuri, odatã ce ai experimentat demnitatea, integritatea şi individualitatea care rezultã din acestea, simţi pentru prima data cã ai rãdãcini, cã viaţa ta se desfãşoarã dintr-un centru care este doar al tãu.
Eu cred cã rolul pãrinţilor nu este acela de a-i ajuta pe copii sã creasca; ei cresc şi fãrã sã fie ajutaţi de pãrinţi. Rolul vostru este acela de a-i întreţine, de a-i hrãni, de a proteja ceea ce este în creştere. Nu le impuneţi nici o direcţie şi nu sãdiţi în ei nici un ideal. Nu le spuneţi ce este bine şi ce este rãu; lãsaţi-i sã descopere asta singuri, prin propria lor experienţã.
Odatã ce ai înţeles cã propriii tãi copii nu-ţi aparţin,cã ei aparţin existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie sã fii recunoscãtor existenţei cã te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Însã nu trebuie sã intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trãi aceleaşi vremuri, ei nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altã lume. Nu îi pregãti pentru aceastã lume, pentru aceastã societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor gãsi locul, nu vor fi pregãtiţi.
Se crede cã timpul este format din trecut, prezent şi viitor, însã acest lucru este greşit. Timpul este format numai din trecut şi viitor. Prezentul este însãşi esenţa acestei vieţi. Aşadar, cei ce vor sã trãiascã nu au altã cale decât aceea de a trãi în prezent. Numai prezentul este existenţial. Trecutul este doar o colecţie de amintiri, iar viitorul nu este nimic altceva decât imaginaţia, visele voastre. Realitatea este aici şi acum.
Prezentul nu are nimic de-a face cu timpul. Dacã te afli pur şi simplu aici, în aceastã clipã, timpul nu existã. Existã doar o imensã tãcere, linişte, nemişcare, nu se mai întâmplã nimic, totul s-a oprit deodatã. Prezentul îţi oferã posibilitatea sã te cufunzi în adâncurile oceanului vieţii, sã te înalţi spre seninul cerului vieţii. Sunteţi însã pândiţi de pericole din ambele sensuri: "trecut" şi "viitor" reprezintã cele mai periculoase cuvinte ale limbajului uman. Între trecut şi viitor, faptul de a trãi în prezent este similar cu a face echilibristicã pe o frânghie; pericolul existã de ambele pãrţi. Însã odatã ce ai gustat din darurile prezentului, nu îţi mai pasã de nici un pericol. Odatã ce intri în armonie cu viaţa, nu mai conteazã nimic. Iar pentru mine, viaţa este tot ceea ce existã.
Ne este teamã de moarte, deoarece ştim cã vom muri (?...) şi nu vrem ca acest lucru sã se întâmple. Dorim sã rãmânem cu iluziile noastre; dorim sã trãim într-o stare în care sã putem spune: "toţi ceilalţi vor muri, însã nu şi eu." Aceastã iluzie este omniprezentã: "Eu nu voi muri." Moartea este un subiect tabu. Oamenilor le este teamã sã discute despre ea, deoarece le aminteşte de propria lor moarte. Ei sunt preocupaţi de viaţa de zi cu zi; apropierea morţii este iminentã (?...). Şi ca urmare apare dorinţa de a se refugia în activitãţile lor. Acestea sunt ca o perdea: nu, nu vor muri, în nici un caz nu vor muri, cel puţin nu acum, poate mai târziu. "O sã vedem noi, atunci când se va întâmpla." Dacã acceptaţi viaţa în totalitate, aţi acceptat şi moartea; ea este doar o odihnã. Aţi lucrat toatã ziua; nu doriţi oare sã vã odihniţ? Somnul vã reconforteazã, vã pune din nou în formã. Întreaga obosealã dispare, sunteţi din nou proaspeţi. Moartea realizeazã acelasi lucru, la un nivel mai profund. Ea schimbã acest corp cu un altul, deoarece corpul pe care îl aveţi nu mai poate fi înviorat de un somn obişnuit - a îmbãtrânit (...). Se impune o schimbare mai importantã; este nevoie de un corp nou. Energia voastrã vitalã are nevoie de o nouã formã. Moartea este doar un somn care vã ajutã sã treceţi mai uşor într-o nouã formã.
Un om care este plin de fricã, îşi duce viaţa însoţit de o neîntreruptã teamã launtricã. El este întotdeauna la limita nebuniei, deoarece în viaţã se pot întâmpla multe, iar motivele de teamã nu lipsesc. Puteţi face o listã considerabilã cu toate motivele temerilor voastre; indiferent de prezenţa lor, rãmâneţi - totuşi - în viaţã. Epidemii, boli, pericole, rãpiri şi - de cealaltã parte - o viaţã atât de scurtã (...). Iar apoi urmeazã moartea, pe care nu o puteţi evita (...). Întreaga voastrã viaţã va deveni sumbrã. Renunţaţi la teamã. Ea a pãtruns în voi atunci când eraţi copii, în mod inconştient. Renunţaţi acum la teamã în mod conştient şi deveniţi persoane adulte. Viaţa este cu atât mai frumoasã şi mai luminoasã, cu cât sunteţi mai maturi.
A dãrui iubirea este o experienţã realã, frumoasã, deoarece în acest caz eşti rege. A primi iubirea este o experienţã nesemnificativã, ca aceea a unui cerşetor. Nu fiţi cerşetori. Macar în ceea ce priveşte iubirea, fiţi regi, deoarece iubirea este o calitate inepuizabilã; puteţi sã dãruiţi cât de mult doriţi. Nu vã fie teamã cã se va epuiza şi cã vã veţi spune într-o bunã zi: "Dumnezeule! Nu mai am nici un pic de iubire de dãruit." Iubirea nu este ceva cantitativ, ci calitativ; ea are calitatea de a creşte atunci când dãruiţi şi de a se diminua atunci când o ţineţi doar pentru voi. Dacã rãmâne numai în voi, moare. Dãruiţi deci cât puteţi. Nu trebuie sã vã pese. O minte zgârcita îşi spune: "Îmi voi dãrui iubirea numai anumitor persoane, care au anumite calitãţi". Voi nu înţelegeţi faptul cã aveţi în voi atât de mult... sunteţi la fel ca un nor gata sã-şi reverse ploaia. Norului nu îi pasã dacã se revarsã asupra stâncilor, grãdinilor sau oceanului - acest lucru nu are nici o importanţã. El vrea sã se elibereze. Şi acea eliberare îi dã o senzaţie extraordinarã. Primul secret este: Nu cereţi niciodatã sã fiţi iubiţi. Nu aşteptaţi iubirea, gândindu-vã cã o veţi dãrui numai atunci când vi se va cere acest lucru.""
by Osho
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu